Beneficiile psihoterapiei

Spre deosebire de adulți, care de obicei caută ajutor pe cont propriu, copilul este trimis la un psiholog sau terapeut de părinți sau profesori.

Cele mai frecvente motive pentru aceasta sunt plângerile privind comportamentul copilului, cum ar fi încălcarea regulilor acasă, la grădiniță sau la școală, legate de relațiile proaste cu colegii. Majoritatea acestor copii prezintă probleme de comportament, precum impulsivitate, lipsă de atenție și concentrare, agresivitate sau introversiune și dificultăți de comunicare.

Un astfel de comportament afectează în mod direct mediul său imediat, dar copilul însuși, mai ales dacă suferă de anxietate și tulburări depresive, de obicei nu știe și de multe ori îi este rușine să vorbească despre asta cu oameni care îl pot ajuta. Aceștia sunt de cele mai multe ori părinți, rude, cunoscuți și profesori.

psihologic

Specialiștii care se ocupă de psihoterapia copilului ar trebui să cunoască bine etapele dezvoltării psihologice a copilului. Acest lucru este necesar pentru a înțelege care dintre nevoile și cerințele în cazul particular nu au fost îndeplinite, pentru a evalua în mod corespunzător ce terapie are nevoie copilul.

Multe dintre problemele copilăriei care sunt considerate tulburări apar și la copii fără nicio anomalie. Diferențele pot fi în severitatea problemei, în circumstanțele însoțitoare sau în corespondența unei anumite stări emoționale sau comportament într-un anumit stadiu de dezvoltare.

În acest caz, este important să se evalueze nivelul de adaptare socială a copilului, luând în considerare normele comportamentale pentru etapa particulară de dezvoltare în care se află. De exemplu, temerile copiilor în copilăria timpurie și mai târziu diferă.

Prezența unor tipuri de frici este normală pentru o anumită vârstă, în timp ce altele sunt în afara normelor. De asemenea, este extrem de important să se studieze caracteristicile familiei copilului. În unele cazuri, ajutorul este necesar pentru părinți, mai degrabă decât pentru copilul însuși.

Psihoterapia copilului include diverse metode și abordări, dar este de obicei asociată cu stabilirea contactelor interpersonale, încrederea și comunicarea verbală cu copilul. Se folosesc conversații, jocuri, basme, desen, diverse jocuri de rol. Discutarea exemplelor pozitive de comportament, precum și a instrumentelor auxiliare - jocuri de societate, diverse ajutoare, jucării.

Abordările utilizate în psihoterapia copilului diferă atât în ​​ceea ce privește tipul de probleme pe care le abordează, cât și în ceea ce privește volumul îngrijirii psihoterapeutice în sine. Principalele sunt terapia psihodinamică, terapia comportamentală și cognitiv-comportamentală și psihoterapia familială.

Terapia psihodinamică vizează rezolvarea conflictelor inconștiente. Deoarece posibilitățile de terapie verbală la un copil mic sunt foarte limitate, se folosesc forme ludice de influență. Psihoterapia artei eliberează emoții negative și îi permite copilului să exprime sentimente care altfel ar rămâne ascunse.

Prin desen, jucându-se cu jucării, de exemplu, terapeutul intră în lumea copilului, care este scopul de a dezvălui principalul conflict intern care provoacă tulburări de comportament sau emoționale.

Psihoterapia comportamentală pentru copii își propune să învețe comportamentele adaptative ale copilului. Pentru a face acest lucru, terapeutul oferă copilului posibilitatea de a învăța noi comportamente pentru a începe să se aplice. Această abordare este axată pe procesul activităților copiilor. Dezvoltă noi abilități, depășind fricile, ameliorând depresia sau facilitând interacțiunile sociale.

De exemplu, dacă un copil se teme să vorbească în societate, el poate fi depășit punându-se într-o situație pentru a practica exact asta. Psihoterapeutul ar trebui să monitorizeze acțiunile copilului și să ofere feedback, să evalueze rezultatele și să-i recompenseze pentru succes. Acest lucru se face într-un grup terapeutic

Terapia comportamentală cognitivă vizează formarea unui comportament adaptativ, dar permite și procesele cognitive, adică. caracteristicile percepției și gândirii copilului. Cu alte cuvinte, se acordă atenție modului în care copilul percepe și procesează informațiile obținute în cursul psihoterapiei. Acest tip de terapie se concentrează pe procesul de învățare, pregătirea psihologică a copilului pentru diverse circumstanțe și situații neprevăzute, precum și alegerea exemplelor de comportament și consecințele acestora.

Abordarea familială în psihoterapie se concentrează asupra familiei în ansamblu, nu doar asupra copilului. În acest caz, copilul este considerat o parte importantă a întregului sistem de relații din familie și este asociat cu apariția și dezvoltarea adaptării necorespunzătoare a copilului. De aceea terapia implică interacțiunea cu toți membrii familiei.

Când să caute ajutor psihoterapeutic?

Aici cea mai importantă decizie trebuie luată în interesul superior al copilului. După cum sa menționat deja, multe dificultăți emoționale și comportamentale care se manifestă în copilărie și adolescență fac parte din procesul normal de dezvoltare psihologică și nu necesită intervenție terapeutică. Este bine să căutați ajutor numai atunci când severitatea problemelor psihologice și comportamentale depășește norma, ceea ce ar putea duce la consecințe nedorite pentru copil. De exemplu, dacă copilul nu are prieteni, nu vrea să vorbească la telefon, îi este frică să doarmă doar în cameră și deseori refuză să meargă la școală, în astfel de cazuri este necesară psihoterapia.

Decizia dacă un copil are nevoie de psihoterapie este de obicei luată în comun de părinți, terapeut și copil. Când terapeutul află fapte din viața copilului, din surse precum membrii familiei, profesori sau rude, el îi invită pe părinți să discute împreună terapia viitoare și abordările care vor fi folosite.

Uneori, problemele psihologice personale ale unuia dintre părinți sau problemele legate de relațiile de familie împiedică terapia și duc la dificultăți serioase pentru copil. Identificarea diferitelor surse de informații ajută uneori la determinarea necesității psihoterapiei și la alegerea abordării psihoterapeutice corecte.

Durata terapiei este diferită. De exemplu, psihoterapia comportamentală sau cognitiv-comportamentală durează câteva luni, în timp ce terapia psihodinamică durează mai mult, adesea câțiva ani.

Numai vizitele copilului la psihoterapeut nu sunt suficiente pentru a da rezultatul dorit. Este necesar ca copilul să se simtă confortabil cu terapeutul și să participe activ la procesul de vindecare. Participarea activă a copilului la procesul psihoterapeutic este cheia îmbunătățirii stării sale.