Disperarea Teheranului l-a împins în brațele Beijingului, scrie Ruslan Trad într-o analiză pentru Vesti.bg

Ruslan Trad

Situația din Washington cu câteva ore înainte de jurământul lui Biden

iranul

De ce inaugurarea lui Biden va fi diferită decât de obicei

Trump: Acesta este pericolul mai mare cu care ne confruntăm

Joe Biden a izbucnit în lacrimi într-un discurs emoționant

Putin s-a aruncat în apă înghețată lângă Moscova

Zone de dezastru în Spania după furtuna Philomena

Ultimul moștenitor al tronului Imperiului Otoman a murit

Biden începe să conducă, răsturnând deciziile lui Trump

În ultimul an, guvernele de la Beijing și Teheran au fost împinse pe mai multe linii. China se află într-un război comercial dur cu Washingtonul pe fondul tensiunilor din Marea Chinei de Sud și a tensionat relațiile diplomatice cu privire la intervenția din Hong Kong. În același timp, Iranul, principalul partener al Chinei, a fost epuizat de sancțiunile economice de la eșecul acordului nuclear din 2015, iar orașele iraniene sunt martorii unor valuri de proteste de doi ani. Prin urmare, nu este o coincidență faptul că Iranul și China încearcă să găsească tot mai multe puncte de contact în încercarea de a răspunde presiunii SUA.

În prima săptămână a lunii iulie, ministrul de externe al Iranului, Mohammad Zarif, a recunoscut în timpul unei sesiuni parlamentare că guvernul negociază cu China un parteneriat de 25 de ani care ar include peste 400 de miliarde de dolari în investiții chineze în diferite sectoare ale economiei iraniene. . Un proiect al acordului a fost publicat în mass-media occidentală, ediția americană a New York Times rezumând cele 18 pagini ale documentului. Conform publicației, textul acordului este din iunie și așteaptă aprobarea de către parlamentul iranian, ceea ce arată că unele dintre puncte nu au fost încă clarificate și că cele două părți continuă discuțiile și sunt în prezent.

Iranul și China au elaborat în liniște un parteneriat economic și de securitate cuprinzător, care ar extinde în mare măsură influența Chinei în Orientul Mijlociu, aruncând Iranului o linie de salvare economică și creând noi puncte de aprindere cu SUA http://t.co/n292KblmCf

- The New York Times (@nytimes) 11 iulie 2020

Pactul Teheran-Beijing va fi la scară largă: va crește partajarea informațiilor și parteneriatele de securitate, inclusiv planificarea misiunilor comune în Siria și Irak, unde China are interese și Iranul și-a stabilit influența; acordul prevede, de asemenea, investiții prin intermediul companiilor chineze în sistemul feroviar, porturile și infrastructura de telecomunicații din Iran, iar în schimb China va primi provizii regulate de petrol timp de 25 de ani la prețuri exclusiv mici (nemenționate în document). În acest fel, Beijingul va încorpora Teheranul în inițiativa sa globală One Road, One Belt, care se extinde până în Africa și Europa.

Disperarea Teheranului l-a împins în brațele Chinei, care are tehnologia și apetitul pentru petrolul iranian. Iranul este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, dar exporturile sale, care sunt, de asemenea, cea mai mare sursă de venit pentru trezorerie, au scăzut brusc după ce administrația Trump a început să impună sancțiuni în 2018. La rândul său, China este cel mai mare importator de petrol cu peste 10 milioane de barili pe zi în 2019.

S.U.A. respinge pretențiile contestate ale Chinei privind resursele offshore în cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, adăugând tensiuni https://t.co/C9zPdTvA2R prin @humeyra_pamuk @ArshadReuters pic.twitter.com/vALYbmdCJ4

- Reuters (@Reuters) 14 iulie 2020

Posibilitatea unui astfel de acord la scară largă cu China a provocat reacții din partea politicienilor și analiștilor iranieni. Unii au criticat administrația președintelui Hassan Rouhani pentru că a închis ochii la peste 1 milion de musulmani din lagărele de concentrare din vestul Chinei. Acordul trebuie să fie aprobat de parlamentul de la Teheran, care este dominat de persoanele dure care se opun lui Rouhani. Recent, l-au acuzat că nu a luat în serios pandemia Covid-19, ceea ce a făcut din Iran cel mai mare focar de coronavirus din Orientul Mijlociu. Naționaliștii iranieni l-au criticat pe președinte pentru eșecul acordului nuclear.

Deși parteneriatul cu China are potențialul de a afecta viața a milioane de iranieni cu proiecte în zone mai puțin dezvoltate, cum ar fi nord-vestul Iranului, a declanșat conflicte de elită la Teheran. Cel mai vizibil critic de până acum este fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad, care a avertizat într-un discurs de luna trecută că conducerea țării „vinde țara” și semnează acorduri „pe spatele poporului iranian”. Comentariile sale sunt determinate de proiectele chineze incluse în acord, care privesc aeroporturile și porturile vitale pentru Iran. Unul dintre porturile în cauză se află în Jask, situat chiar la intrarea în Golful Persic, pe unde trece o mare parte din petrolul din lume. Strâmtoarea are o importanță strategică pentru Statele Unite, a căror a cincea flotă are sediul în Bahrain. China a construit deja o serie de porturi în Oceanul Indian, creând o linie de la Marea Chinei de Sud până la Canalul Suez. Aparent de natură comercială, porturile au și valoare militară, permițând flotei cu creștere rapidă a Chinei să-și extindă aria de acoperire.

În ciuda opoziției, există semnale puternice atât la Beijing, cât și la Teheran că acordul va fi acceptat. În acest caz, parteneriatul va crea tensiuni grave în Asia, India - care s-a ciocnit recent cu armata chineză - se luptă deja să se opună proiectului China One Road, One Belt. Este foarte probabil ca acordul să aibă un impact economic și geopolitic într-un moment în care Statele Unite, Marea Britanie și alte țări occidentale se luptă pentru a contracara influența globală a Beijingului. Londra a anunțat deja că va scoate Huawei din construcția rețelei 5G în Marea Britanie, iar până în 2027 infrastructura companiei, acuzată că spionează pentru Partidul Comunist Chinez, va fi complet întreruptă. În acest context, intrarea Chinei în Iran, prin care poate fi atinsă Siria înfometată de proiecte și piețele din Iordania, Egipt și Irak, este nu numai binevenită, ci și necesară pentru Beijing.