Nu ingredientele mâncării, ci plăcerea ne fac dependenți

oamenii

Mâncarea în exces este o dependență psihologică, nu o dependență de substanțe specifice, spun oamenii de știință

Mâncarea poate fi la fel de captivantă ca jocurile de noroc, spun cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh din Regatul Unit. Studiul, publicat în revista Neuroscience & Biobehavioral Reviews, poate răspunde la întrebarea de ce rata persoanelor care suferă de obezitate a crescut semnificativ în ultimii ani.

Mai multe studii anterioare au arătat că alimentele bogate în grăsimi și zahăr provoacă modificări corporale și determină în esență oamenii să dezvolte o dependență fiziologică de ele.

Cu toate acestea, oamenii de știință din Edinburgh cred că dependența de alimente nu se naște din ingredientele alimentelor în sine, ci din sentimentele pozitive pe care oamenii le experimentează din diferite feluri de mâncare. Pe scurt, ei susțin că a mânca este o dependență psihologică.

Aceasta înseamnă că creierul nu reacționează la ingredientele din diferite alimente, așa cum se întâmplă cu droguri precum heroina sau cocaina. În schimb, creierul devine dependent de plăcerea psihologică de a mânca. Prin urmare, dependența de alimente nu este așa de droguri.

„Există în prezent foarte puține dovezi care să susțină afirmația că orice ingredient, aliment, supliment sau combinație de ingrediente are proprietăți de dependență”, a spus Susan Dixon de la Universitatea din Gothenburg.

Mai multe despre acest subiect

În lumina acestor descoperiri, cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh și colegii lor cercetători susțin că este posibil să se reducă gradul de obezitate la nivel global, concentrându-se mai mult pe relația dintre oameni și mâncare și mai puțin pe ingredientele utilizate în diferite delicatese. Ideea este să privim supraalimentarea ca pe o tulburare mentală.

„Oamenii încearcă să găsească explicații raționale pentru a fi supraponderali și dau vina cu ușurință pe mâncare. S-ar putea deschide mai multe opțiuni de tratament dacă ne gândim la această afecțiune mai degrabă ca o dependență comportamentală decât o dependență de substanțe ”, a spus John Menzies de la Institutul de fiziologie integrativă de la Universitatea din Edinburgh.