Nu există dovezi ale existenței unei evaluări sistematice a diferitelor moduri de tratamentul sindromului mirosului de pește. Multe dintre rapoarte includ doar grupuri mici de pacienți. Încercările de a reduce aportul precursorilor de trimetilamină, cum ar fi carnitina și colina în dietă, au fost tratamente de succes la unii pacienți, dar nu la toți. Se pare că dieta este cea mai eficientă în cele ușoare până la moderate forme de sindrom al mirosului de pește, derivate din anumite mutații sau haplotipuri (conform datelor Danks și Mitchell colectate din 1976 până în 1996).

sindromului

Ocazional, pacienții cu trimetilaminurie sunt tratați cu neomicină și metronidazol pentru a reduce activitatea microflorei intestinale și pentru a suprima formarea trimetilaminei. Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna eficient, potrivit lui Tracy, care a ajuns la această concluzie în 1995. Persoanele care suferă și familiile lor pot beneficia foarte mult de la efectuarea de consiliere regulată specială, dacă și când este posibil. Sfatul dietelor pacienților poate fi obținut de la medici pentru a-și spori gradul de conștientizare personală a stării.

În ceea ce privește viitorul, pot fi avute în vedere câteva noi abordări pentru tratarea sau menținerea stabilității afecțiunii. Este posibil să se dezvolte o terapie genetică care să implice înlocuirea genei umane pentru FMO3. Abordările alternative se pot concentra, de asemenea, pe următoarele: utilizarea absorbanților intestinali, cum ar fi rășinile cu cărbune activ sau schimb de ioni; înlocuirea florei intestinale, reducerea speciilor bacteriene responsabile de conversia precursorilor trimetilaminei; încorporarea microorganismelor, datorită ingineriei genetice cu FMO3 uman în flora intestinală, pentru oxidarea compușilor trimetilaminici la N-oxid, care este un compus inodor; să furnizeze suplimente de riboflavină; și, în cele din urmă, din punct de vedere cosmetic, să dezvolte produse de igienă personală pentru a neutraliza eficient mirosul neplăcut al trimetilaminei.