umanității

Lasă-i să alerge în pantofii lor incomodați, să aibă planuri pentru seară și viața lor, să caute „fericirea” undeva în jur.

Lasă-i să-i dea definiții, să-i stabilească un obiectiv, să nu aibă timp în zilele lor, dar să aibă întotdeauna un viitor.

Să nu se gândească la sfârșit.

Lasă-i să fie nemuritori peste porțiunile lor complete, prinși în cutii de sticlă după muncă, undeva între Duminica Mare și Palatul Național al Culturii.

În apartamentele nou mobilate din fața ecranelor plate în serile lor calde de iarnă.

Lasă-i să-și păstreze capul curat
din gânduri negre.
Lasă-i să creadă că au control asupra lucrurilor
iar mintea lor este limpede.

I-a lăsat să se prăbușească frenetic pe scări rulante cu saci uriași de embleme tâmpite. Să te îneci în piețele orașelor neclintite, să faci poze pe Instagram în ultimele zile.

Ca niște nebuni complet.

Creaturi de laborator într-un experiment științific condamnat sub ochiul atent al supraveghetorilor disperați și obosiți în haine albe îngrijite.

Spuneți-le, au auzit și citit, să fie creativi și foarte pozitivi.

Să fi văzut și trăit.

Lasă-i să-și asculte cuvintele și să-și umple zilele cu o semnificație fantastică, să realizeze visele și să învețe limbi străine.

Să nu se gândească la ceas și să fie vorbăreți, prietenoși și amabili. Să se piardă în supermarket, să câștige la loterie, să se căsătorească și să divorțeze, să vorbească despre cum le place, să calculeze și să sărbătorească.

Și apoi cineva,
apropo,
va face exact opusul.