creează iluzia

Eul are nevoie de activitate pentru a exista. Asemenea și antipatia, atașamentul, ura, lăcomia sunt principalele activități evidente ale ego-ului. Cu cât avem mai multă dorință și ură, cu atât ne simțim mai vii, cu atât egoul arată mai real și concret. De fapt, ego-ul depinde de dorință, ceea ce îl hrănește este dorința. Eul și dorința sunt ca două fețe ale aceleiași monede - nu pot exista una fără cealaltă. Eul se reflectă în dorință, iar dorința se reflectă în ego. Cu cât generăm mai mult dorința, egoul pare foarte real. Când dorința se oprește, ego-ul devine o iluzie.

Din această cauză, dorința nu poate fi îndeplinită. Dacă oprim dorința (adică și ura), atunci sentimentul nostru de independență începe să slăbească și să se dezintegreze. De fapt, obiectele pe care le dorim, ne plac sau nu ne sunt atât de importante. Sunt doar țapi ispășitori sau scuze pentru activitatea ego-ului pentru a ne împiedica să scăpăm de el. Pentru a nu se manifesta ca ceva stupid, superficial sau nerezonabil, ego-ul vine cu tot felul de motive care par bine și scuze pentru care ar trebui să dobândim ceva sau să fugim de altceva.

De aceea, oamenii din vest, în special din America, au vânzări de curți sau garaje. Au mansarde, dulapuri și garaje pline de lucruri pe care nu le mai folosesc, dar nu pentru că sunt neapărat purtate sau sparte. Unele dintre ele - haine, jucării, obiecte gadget, unelte etc. - au fost probabil folosite foarte puțin sau nu au fost folosite niciodată. Acești oameni își golesc dulapurile și tavanele pentru a face loc unor lucruri mai inutile. Multe dintre ele, inclusiv „cumpărături”, sunt doar mai multe activități, mai multe trucuri de salvare a vieții ego-ului. Dacă suntem supărați, iritați și supărați pe alții pentru lucruri aparent banale, acesta hrănește ego-ul și îl face să pară mai viu.

Totuși, în același timp, aceasta presupune și generează multă suferință, deci putem vedea legătura directă dintre ignoranță, dorință și ego.

De aceea este atât de dificil pentru o persoană obișnuită care nu meditează să-și calmeze mintea și să experimenteze descărcarea completă. Ne numim ființe umane, dar un termen mai bun ar fi „fapte umane”. Chiar și în timpul somnului, corpul se poate mișca și mișca, iar mintea începe să viseze. Cel mai dificil lucru pentru o persoană obișnuită este să stea nemișcat cu ochii închiși fără să adoarmă sau să se piardă în amăgiri. În câteva minute va deveni din ce în ce mai neliniștit și va dori să facă ceva. Omul de rând nu se poate bucura pur și simplu de liniștea sa sufletească.

Acest lucru se datorează faptului că ego-ul se va simți inconfortabil, ciudat, inutil și va adormi sau va începe să se dezintegreze. Acesta din urmă este ceea ce se întâmplă de fapt în timpul profund și concentrat. Acesta este motivul pentru care mulți oameni se tem sau nu vor să mediteze. Mulți oameni care meditează nu pot ajunge în adânc pentru o lungă perioadă de timp. Eul se micșorează din tăcerea profundă (chiar și inconștient), pentru că pentru el este ca moartea.

Eul sau „eu” apare ca rezistență la un flux de impermanență care vine din simțuri. Rezistența se manifestă ca atracție sau aversiune față de stimulii senzoriali, inclusiv gândurile, amintirile și emoțiile noastre și așa mai departe. Când atracția și dezgustul scad, rezistența scade și ea și puterea ego-ului scade. Acest lucru poate fi observat direct în timpul .

Dorințele sunt, de asemenea, direct legate de trecut și viitor. Când vedem, auzim, mirosim, gustăm, atingem și gândim, mintea ne întoarce inconștient amintirile din trecut ale atracției și dezgustului și reacționează la prezent, apoi proiectează acest lucru în viitor cu gânduri, emoții și reacții ulterioare în următoarele minute (sau microsecunde). Deci, conștiința condiționată se mișcă întotdeauna între trecut și viitor, iar activitatea acestei mișcări creează iluzia timpului. De asemenea, creează iluzia sinelui. Atât timpul cât și ego-ul sunt create simultan, prin cea mai profundă activitate interioară a minții, generată de ignoranță și dorință.

Practica mindfulness sau este în esență practica de a păstra atenția asupra prezentului, știind exact ce fac corpul și mintea în acest moment. Nu trebuie să permitem minții să se gândească la atracție sau dezgust și să nu-i permitem să rămână pierdută în gând. Trebuie să ne concentrăm asupra fluxului de impermanență care apare și trece prin cele șase simțuri. Ar trebui să încercăm să privim și să ne despărțim de disconfort și durere. Să te deschizi și să te relaxezi din ce în ce mai mult în prezent.

Când putem elibera mintea (conștiința) din ce în ce mai mult în prezent, atunci trecutul și viitorul, dorința și ego-ul încep să se dezintegreze. Și odată cu asta, și suferința dispare.