- Cine e? Întrebă ea, surprinsă de vocea ei răgușită, nesigură.

kunz

- Ah, Jennifer, ești cu noi.

- Jennifer, mă numesc Jennifer.

A răspuns o voce feminină. Femeia trebuie să fi fost de vârstă mijlocie, a vorbit profesional, dar cu atenție.

Jennifer aproape a recunoscut vocea, era sigură că o auzise înainte, dar nu s-a liniștit.

- Cine ești tu? A întrebat insistent, îngrijorată că nu poate pronunța cuvintele clar.

- Sunt Margaret, dragă.

Scârțâitul tălpilor de cauciuc se apropie de pat.

Jennifer s-a micșorat, aproape așteptând o lovitură, deși nu știa exact de ce.

O mână o apucă de încheietură. Jennifer se cutremură.

- Nu-ți face griji, dragă. Vreau doar să vă măsur ritmul cardiac.

Jennifer s-a relaxat și a ascultat în ploaie.

După un timp, Margaret și-a eliberat mâna.

- Accelerat, dar clar și ritmic.

Amintirea lui Jennifer a început să se lămurească încet.

- Aproape trei după-amiaza. Tura mea se termină peste o oră. Atunci Angelina te va lua.

"De ce mă simt mereu atât de confuz când mă trezesc?"?

- Nu-ți face griji, dragă. Nu poți schimba nimic. Gatul e uscat? Vrei să bei ceva?

- Suc de portocale, Pepsi, Sprite?

- Hei, mă întorc imediat.

Pașii au dispărut. Se deschise o ușă. A rămas deschis. Prin zgomotul ploii au venit sunetele grăbite din interiorul clădirii, oameni diferiți alergând în jur.

Jennifer a încercat să se simtă mai confortabil în pat și și-a dat seama nu doar cât de mult slăbise, dar și că partea stângă a fost paralizată. Nu-și putea mișca piciorul stâng și nici măcar degetele de la picioare. Mâna stângă îi era amorțită.

O frică profundă, cumplită, o cuprinse. Se simțea neajutorată și abandonată. A încercat cu disperare să-și amintească cum se găsise în această situație și în acest loc.

Ridică mâna dreaptă. Știa că trebuie să fie subțire și fragilă, dar i se părea grea.

Își atinse bărbia și gura cu mâna dreaptă. Buzele ei erau uscate și crăpate. Și nu au fost niciodată. Bărbații i-au sărutat.

O amintire i-a fulgerat în memoria confuză, un sărut tandru, cuvinte de dragoste șoptite. A fost doar o particulă, fără detalii, fără conexiune.

Și-a atins obrazul și nasul drept. Apoi și-a verificat partea stângă a feței, simțind vârful vârfurilor degetelor, dar obrazul nu a simțit nimic. Mușchii din stânga ei păreau curbați.

După o clipă de ezitare, și-a trecut o mână peste ochi. A trasat contururile cu degetele și le-a simțit tremurând.

Deodată și-a amintit nu numai cum ajunsese în acest loc, ci și orice altceva. Toată viața ei îi trecuse prin minte o clipă din copilărie - mai mult decât voia să-și amintească, mai mult decât putea suporta.

Își scoase mâna din ochi și gemu cu disperare. Se simțea zdrobită de greutatea amintirilor.

Margaret s-a întors cu un scârțâit moale din pantofi.

Paharul zăngăni când asistenta îl lăsă pe noptieră.

- Voi face doar patul ca să-ți fie mai ușor să bei.

Bicicleta zgomotos, patul de sub capul lui Jennifer se ridică până când se așeză.

Zumzetul s-a oprit. Întrebă Margaret.

- Ce-i, dragă? Mi se pare că ai încercat să plângi ... dacă ai putea.

- Mai vine? Șopti Jennifer cu o voce tremurată.

- Desigur. Cel puțin de două ori pe săptămână. Ai simțit chiar vizita lui acum câteva zile. Nu-ți aduci aminte?

Inima lui Jennifer părea să bată tare. Ceva se lipi de pieptul ei.Gâtul i se strânse de teamă că abia ar putea vorbi.

- Nu vreau ... Nu vreau ...

- Ce se întâmplă, Jenny?

- ... Nu mai vreau să vină!

- O, nu, nu te cred.

- Dar este atât de dedicat.

- Cel puțin de două ori pe săptămână, stai cu tine câteva ore, ca și cum ai fi cu noi sau cufundat în tine.

Jennifer s-a cutremurat la gândul că el stătea în camera de lângă patul ei când a adormit.

Simți mâna lui Margaret și o strânse cu putere.

- Nu este ca tine și cu mine, a spus cu ardoare Jennifer.

- Jenny, nu te supăra.

Margaret își puse o mână pe braț și o strânse ușor pentru a o înveseli.

- Haide, Jenny, e suficient.

- Cum așa? Nu știi despre ce vorbești.

- Dragă. Haide, iubito, relaxează-te.

O mână a atins fruntea lui Jennifer, a netezit ridurile și i-a periat părul pe spate.

- Nu-ți face griji. Totul va fi bine. Vei fi bine, dragă. Calmează-te acum, relaxează-te, ești într-un loc sigur aici, te iubim și ne vom ocupa de tine ...

După un timp, Jennifer s-a liniștit, dar frica ei nu s-a potolit.

Mirosul de portocale i-a umplut gura de salivă. Margaret a ținut paharul, iar Jennifer a băut sucul cu un pai. Gura ei era greu de ascultat. Înghitea din greu din când în când, dar sucul era rece și delicios.

Și-a golit paharul și asistenta și-a șters buzele cu un prosop de hârtie.

A ascultat zgomotul liniștitor al ploii. Speră că va funcționa bine pe nervii ei.A mințit.

- Ar trebui să pornesc radioul? Întrebă Margaret.

- Nu, mulțumesc.

- Te pot onora dacă vrei. Versuri. Îți place mereu să asculți poezie.

Margaret trase un scaun lângă pat și se așeză. Căuta ceva clar în carte, foșnetul paginilor la întoarcere a devenit plăcut.

- Margaret? A spus Jennifer înainte ca asistenta să înceapă să citească.

- Când a venit în vizită ...

- Ce-i, dragă?

- Vei rămâne în cameră cu noi, nu-i așa?

- Desigur, dacă vrei.

- Acum vrei să o asculți pe Emily Dickinson?

"Când vine în vizită și sunt dus, nu mă lăsați niciodată singur cu el, nu-i așa?"?

Margaret tăcea. Jennifer și-a imaginat expresia ei dezaprobatoare.

- Dreapta? Insistă Jennifer.

- Nu dragă. Nu.

Jennifer și-a dat seama că asistenta mintea.

- Te rog, Margaret. Cred că ești o persoană bună. Vă rog.

- Dar, dragă, chiar te iubește. El vine tot timpul pentru că te iubește. Brianul tău nu te amenință cu nimic.

Ea se cutremură la menționarea numelui său.

- Știu ce crezi - că sunt nebun ... confuz ...

„Câteva versuri din Emily Dickinson îți vor face bine”.

- Într-adevăr Sunt confuză în legătură cu multe lucruri, a continuat Jennifer și a fost surprinsă să vadă cât de repede i se stingea vocea, dar nu în acest punct. Nu mă deranjează deloc.

Asistenta a început să citească cu o voce excesiv de artificială, care nu dezvăluia pe deplin puternica și ascunsă angularitate a lui Dickinson: „Nu știm nimic despre Iubire decât că nu există altceva”.

Jumătate din masa mare din bucătăria spațioasă a lui Ricky Estefan era acoperită cu prelată, iar pe ea se aflau micile unelte de aur pentru a fabrica bijuterii din argint - un burghiu manual, un instrument de gravat, un dispozitiv de ascuțit, un tampon și alte instrumente mai puțin cunoscute. . Pe o parte erau sticle de lichide și cutii cu substanțe misterioase, bine aranjate, iar lângă ele perii de vopsea, bumbac și sârmă de oțel.

Harry a întrerupt lucrarea lui Ricky asupra a două obiecte: o broșă uimitor de ornamentată, cu un scarabeu și o cataramă masivă de centură cu simboluri native americane, probabil motive navajo sau hopi. A doua sa carieră.

Presa și matrițele erau în garaj. Dar lui Ricky îi plăcea să termine detaliile cu mâna. Deseori stătea să lucreze lângă fereastra bucătăriei, unde se putea bucura de grădina de trandafiri.

Afară, în ciuda torentului cenușiu sumbru, culorile luxuriante străluceau galben, stacojiu și roșu coral. Unele erau la fel de mari ca grapefruitul.

Harry își așeză cafeaua la capătul liber al mesei și se așeză. Ricky își așeză paharul între cutii, sticle și scule. S-a așezat încet pe scaun ca un bărbat în vârstă care suferea de artrită severă.

Cu doar trei ani în urmă, Ricky Estefan era ofițer de poliție, unul dintre cei mai buni parteneri ai lui Harry. În plus, era frumos, cu părul gros și negru, nu ca acum cu încuietori alb-gălbui.

Viața sa s-a schimbat în momentul în care a intrat din greșeală într-un magazin în momentul jafului. Atacatorul era un dependent de droguri care avea nevoie de bani. Poate că ar fi adulmecat prezența polițistului de îndată ce Ricky a pășit pragul sau ar fi fost dispus să îndepărteze pe oricine ar întârzia transferul banilor din casa de marcat în buzunarele sale. Oricare ar fi motivul, atacatorul a tras patru gloanțe asupra lui Ricky. Unul a ratat, altul i-a lovit coapsa stângă și încă doi în abdomen.

- Ce mai faci cu comerțul cu bijuterii? Întrebă Harry.

- Destul de bun. Vând totul făcut și există mai multe comenzi de electricitate decât pot face.

Ricky sorbi din cafea și o ținea în gură pentru a savura gustul înainte de a înghiți. Dieta sa nu a inclus cafea. Dacă ar fi depășit-o, ar putea să-și strice stomacul sau tot ce mai rămăsese din el.