Iren Petrova s-a născut în 1993 la Sofia. Are un master în jurnalism online și media la Universitatea din Sofia. În 2015, manuscrisul ei a câștigat un concurs la Ministerul Culturii, iar în anul următor a fost publicată prima sa colecție de poezii, A Gap to Paris. În 2017, a primit un premiu special de la Fundația Vasa Gancheva pentru atitudinea sa față de problemele culturii și pentru performanțele sale în critică literară și teatrală, ficțiune și poezie. A participat la festivaluri internaționale de teatru. Poeziile ei au fost traduse în engleză, italiană și turcă.

poezii

SA FIE PREZENT CA DUMNEZEU

a fi un chibrit
care îți aprinde lumânarea în templu
flacara
care încălzește mâinile în zilele reci
pentru a ilumina spațiile întunecate
a sufletului tău
obosit să ardă singur
a fi ochii
în care te vezi pe tine însuți ca fiind real și corect
și timpul din ele
a arata complet, strans
a fi limba
căruia îi spui doar adevărul
și te trezești veșnic adormit
a fi lacrimile
pe care îl plângi noaptea pentru victime
iar liniile înscrise pe o lumânare
ca Paisius
pentru a păstra amintirea marelui etern
a fi un pat moale
care adăpostește spiritul și corpul
și te pune să dormi ca un copil întins pe un nor
să fii prezent ca Dumnezeu în viață -
de nedespartit
dar înainte să am dreptul să vreau
Voi face ceea ce este necesar pentru ca tu să mă iubești

ANALFABETISM

verbal
anorexie,
te mănâncă până la schelet
a alfabetului care
nu stiu
a folosi

ca mașină a timpului
privirea îți răsfoiește amintirile
din timpurile preistorice
a existenței mele nebunești
Sunt purtat ca un cuvânt
de-a lungul anilor
ca un vers al unui poet
al cărui nume este uitat
irisele tale sunt o hartă a lumii
experimentat înaintea noastră oamenii
dar îmi amintesc toate lucrurile
ceea ce nu s-a întâmplat niciodată
privindu-te - eu sunt momentul

NIMIC FRUMOS

rămân punct staționar
în lipsă de vânt stagnant
ca o geamandură singuratică
uitat toamna
orice ar trebui să vină

va veni doar
tu doar stai
în frumusețea neantului
în punctul gol al soarelui
așteptând emoție
din interiorul mării
furtuna creează furtuni
și pace și ea

Ceva ca o floare, ceva ca un cuțit

ceva ca o floare, ceva ca un cuțit
și o venă de dormit în prologul vieții
timpul oprit între renașteri
când mă privești fără suflare
și, la rândul său, și fără suflare
crima a fost comisă
dar înaintea lui primul păcat feminin
mă numiți dulceață
și înjunghii cuțitul adânc
este ca și cum ai intra pentru a face dragoste
corpul tocmai a înflorit și este deja mort
și suntem o imagine renascentistă
al cărui autor va fi dezbătut mult timp
și curând când ne vom naște în alte corpuri
nu ne mai amintim vechile noastre nume -
noi păcate ne vor cântări pe cap
îți vei aminti crima
pentru mine și pentru ultima privire a morților
dar acum nu sunt decât o floare
ești doar un cuțit
iar în timp ce pensula ne pictează
te vei uita la mine cât timp nu închid ochii
și te vei gândi
tot ce iubim ajungem să ne omorâm

ARTISTUL

nu-i pictase decât sânul
se uita la pânză de o lună
eșuat în încercările sale
să-l inventeze
iar mamelonul - centrul cadranului
număra în jos secundele
până la prima respirație
prima lovitură a organului cald
în carnea albă - întârzierea
cu care un om naște dragostea

ACESTA ȚARĂ ESTE DE PLECAT

înainte de cuvinte este dansul
ți-aș spune
ieșind din farsă și minciună
Văd ochi înfometați de viață
care își clătesc frica în fiecare seară
o plecare necesară
corpul este un suflet când dansează
și pentru scurt timp uiți
dar ce latură ți-ar da
înconjurat de gratii
care urăște diferit
și își ucide artiștii
Am plâns după copil
a crescut în case străine
Am plâns pentru soarta a milioane
condamnat la fel ca tine
chiar dacă nu se simt liberi în dans
această țară este pe cale să plece
dar unde te poți duce
fiecare mișcare a corpului tău țipă
cu vocea lui Vysotsky -
dă-mi o scenă și îți voi arăta ce pot
viața este ca un spectacol
ca timp
iar dacă glonțul nu este pentru tine
te vei urca în avion
și pe scenă - gratuit

NU STII NICIODATA

nu stii niciodata
când va veni o iubire
sau va pleca
anticipezi doar briza în schimbare
modul în care nopțile devin mai calde
dar inima ta este ușoară
de parcă vântul s-ar fi mișcat în sfârșit
acel nor negru de furtună
care ascundea dragostea de la vedere
urmează o nouă inversare a musonilor interni
și brusc în haosul vieții
cineva îți pune inima în mâinile tale
fără a întreba și fără a întreba
altul adună cuvinte de dragoste irosite
ca să te salveze de ei
iar când vii acasă târziu pentru tine
iar perdelele sunt trase
prin ochii camerei mici
te uiți prin ele pentru prima dată
ca în propriile lor
și înțelegi că cel mai puțin așteptat
cea mai lungă așteptare