Un om la fel de ispititor ca un măr
Un om la fel de elegant ca sparanghelul
Un om care clătină ca strugurii
Un bărbat care crește ca un pepene verde
Un om la fel de plictisitor ca o banană
Un om sociabil ca o varză
Un om fierbinte ca o ridiche
Un om cu ochii verzi ca un kiwi
Un om la fel de vulnerabil ca o piersică
Un bărbat pasionat ca o roșie
Un bărbat viclean ca o vinetă
Un om verde ca un castravete
Un om închis ca un cais
Un om provocator ca un dovlecei
Un bărbat iritabil ca o ceapă
Un om simplu ca un piper
Un bărbat seducător ca o căpșună

astfel știu

Nimic personal, doar agățat
pe piață în a cincea zi
a dietei proteice.

Există un astfel de loc, nu știu
cum spui,
nici unde se află.

Există un astfel de loc,
se întâmplă să coincidă cu alte locuri,
cu mănăstirea „Sf. Naum” din Ohrid,

cu cele șapte lacuri Rila
sau cu cafeneaua „Botero”
pe Holzmarktplatz,

dar deblochează, deblochează, se deschide
iar lumea se repede în ea,
te răstoarnă, te rearanjează,
te face prea mic, te taie,
te ridică
iar profețiile vin,
și te asortezi
cu întregul întreg.

Poate fi un suflet, un al treilea ochi
sau umbrire,
evazat sub lingură,
dar există un astfel de loc, știu.

Frica devine din ce în ce mai înspăimântătoare și mai mândră
în zilele și nopțile acestei iarne fără sfârșit.
Cu o umbră de amintiri, cu cicatrici ale uitării
fața mea îmbătrânește - dezgustător, inevitabil.

Există frică între mine și mine. La fel
de la strigat la șoaptă:
„Cenușa este trupul, sufletul este funingine”.
Cât va fi iarna și va cădea ploaia oarbă,
dacă nu prind setea cuiva.

Iluminat de aer inaccesibil și de cuvintele triste,
fața mea îmbătrânește, fața mea dispare.
Viața este un cerc închis, o umblăm în întuneric,
și ca niciodată! - Traiesc.