Puls.bg | 22 august 2013 | 2

care

Afazia (cunoscută și sub numele de disfazie) este o tulburare a abilităților de comunicare care apare atunci când centrele creierului care controlează comunicarea cu mediul sunt deteriorate. De obicei este cauzată de un accident vascular cerebral, dar poate fi și o consecință a hemoragiei cerebrale, a tumorilor, a meningitei, a leziunilor craniene.

În Europa, fiecare a treia persoană care a suferit un accident vascular cerebral are afazie. Alte cazuri de boală sunt cauzate de leziuni cerebrale cauzate de leziuni, alte boli, cum ar fi meningita sau tumorile.

În funcție de centrul creierului deteriorat, se disting următoarele tipuri de afazie:

  • Afazia lui Brock - afectează centrele de vorbire, pacienții sunt capabili să pronunțe propoziții scurte semnificative, dar cu efort mare și foarte încet.
  • Afazia pe Wernicke - pacienții vorbesc fluent, cu propoziții lungi, dar adesea vorbirea lor este lipsită de sens și folosesc cuvinte imaginare.
  • Afazie globală - centrele vorbirii sunt foarte afectate, vorbirea este practic imposibilă.
  • Afazie progresivă globală - Cauzele acestui tip de afazie sunt necunoscute și, în timp ce pacienții afectați de accident vascular cerebral sau leziuni cerebrale cauzate de leziuni se îmbunătățesc în timp, afazia progresivă globală se adâncește și cei care suferă de această afecțiune își pierd treptat capacitatea de a vorbi, citi și scrie. De-a lungul timpului, ei nu mai înțeleg ceea ce aud. Acest tip de afazie nu este asociat cu accident vascular cerebral, tumori sau alte leziuni ale creierului, dar începe să se manifeste ca dificultăți în articularea cuvintelor individuale și progresează până la pierderea completă a vorbirii.

Simptomele afaziei

De obicei, persoanele cu afazie au tulburare de vorbire, întrucât fiecare caz este specific. Unii pacienți nu pot vorbi deloc, alții rostesc doar cuvinte individuale. Unele persoane afectate își pierd capacitatea de a citi, scrie sau utiliza numere. Activitățile zilnice simple, cum ar fi vizionarea la TV, vorbirea la telefon, vorbirea sau plata achizițiilor din magazin devin brusc o provocare, ducând la frustrare și anxietate atât pentru cel care suferă, cât și pentru rudele și prietenii săi.

În unele cazuri, alături de afazie, pacienții întâmpină alte dificultăți de comunicare. Apraxia (dispraxia) este o tulburare a programării mușchilor care asigură o vorbire clară. Aceasta nu este o problemă cu mușchii înșiși, ci cu semnalele de la creier care comandă mișcările acestor mușchi.

Disartrie este o afecțiune care afectează și capacitatea de a forma un discurs clar. Problema aici este în utilizarea mușchilor gurii, limbii, gâtului și mușchilor respiratori. Vorbirea este neclară, cuvintele sunt „neclare” sau pronunțate cu efort, vocea este prea liniștită. Disartria nu afectează capacitatea de a citi, scrie sau înțelege vorbirea altora. Disartria apare adesea împreună cu afazia.

Tratamentul afaziei

Terapia pentru afazie se efectuează conform unui plan individual pentru fiecare pacient în parte. Îmbunătățirile sunt posibile datorită unei proprietăți a creierului numită neuroplasticitate - centrele sănătoase ale creierului preiau funcțiile părților deteriorate ale creierului. Terapeuții dezvoltă exerciții specifice pentru a depăși simptomele unui anumit pacient. La un moment dat, tratamentul se concentrează pe un anumit aspect al vorbirii, cum ar fi găsirea cuvintelor potrivite și practicarea ulterioară a unui alt aspect, cum ar fi citirea sau înțelegerea instrucțiunilor.

Tratamentul include și instruirea rudelor. Aceasta implică stăpânirea diferitelor metode de comunicare și crearea de schimbări în mediul înconjurător al pacientului. Terapeutul poate recomanda forme de comunicare care sunt mai potrivite pentru un anumit pacient, în funcție de nevoile sale. Acestea pot fi desen, scriere, gesturi, grafică, folosind instrumente electronice și alte instrumente. Pentru pacienții cu afazie globală, tratamentul se concentrează pe învățarea familiei cum să comunice cu familia.

În apraxia, tratamentul se concentrează pe îmbunătățirea capacității de a scoate sunete atunci când comunică. Aici progresul este foarte lent și este foarte probabil ca pacienții să nu fie complet eliberați de dificultățile lor.

Terapia cu disartrie are ca scop îmbunătățirea calității vorbirii și a sunetului natural al vocii, în timp ce vorbirea devine mai ușor de înțeles.


Îmbunătățirile progresive ale stării pacientului sunt de obicei observate după terminarea terapiei.

Materialul este informativ și nu poate înlocui consultația cu un medic. Asigurați-vă că consultați un medic înainte de a începe tratamentul.