tulburărilor

În trecut, tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) a fost atribuită altor afecțiuni patologice, respectiv altor statistici, dar astăzi se știe că aproximativ 2% dintre adulți suferă de aceasta.

Aproape jumătate dintre bolnavi au rădăcini în copilărie. Unele dintre ele prezintă semne de suferință în preșcolar. Cazurile copiilor foarte mici cu TOC sunt diagnosticate într-un stadiu extrem de timpuriu (la doar 2 ani). Toate acestea sugerează că, chiar și în copilărie, simptomele tulburării pot fi detectate și tratate. Terapia copiilor diagnosticați trebuie efectuată cu atenție și începută rapid, deoarece orice întârziere poate duce la complicația simptomelor. Este important să știm că cu cât se așteaptă mai mult înainte de a solicita ajutor specializat, cu atât este mai probabil ca sistemul de comportament patologic să ocupe un loc central în viața unei persoane și să facă mai dificilă luarea unor măsuri de remediere.

De obicei TOC și simptomele sale sunt exacerbate de stres, boli și oboseală. Cele mai frecvente simptome apar la adolescență și la vârsta adultă. Din păcate, în societate, tulburarea obsesiv-compulsivă este adesea considerată nu o afecțiune mentală, ci o personalitate rușinoasă. Conform statisticilor, doar 10% dintre bolnavi caută și primesc tratament, deși suferă mult timp de modificări ale psihicului și comportamentului lor. Tulburarea însoțește întreaga viață a pacientului, perioadele exacerbate fiind extrem de severe, dar cu un tratament adecvat, remisiunile (în care simptomele și anxietatea scad și chiar dispar) sunt de lungă durată.

Ce știm despre el

Se caracterizează prin gânduri, impulsuri sau imagini repetitive și constante care provoacă emoții debilitante, cum ar fi anxietatea sau dezgustul. Multe persoane cu TOC recunosc că gândurile, impulsurile sau imaginile sunt un produs al minții lor și sunt excesive sau nerezonabile. Totuși, aceste gânduri obsesive nu pot fi alungate de logică sau raționament. Majoritatea persoanelor cu TOC încearcă să ignore sau să suprime astfel de obsesii sau să le compenseze cu alte gânduri sau acțiuni. Obsesiile tipice includ îngrijorarea excesivă cu privire la contractarea unei boli sau vătămări, nevoia de precizie și simetrie, gânduri sexuale sau religioase interzise. Un gând, un concept sau un sentiment constant care este experimentat ca invaziv și inadecvat duce la frică, stres sau disconfort semnificativ.

Există, de asemenea, o clasificare care determină comportament obsesiv cum ar fi iritarea constantă, îndoiala, sufocarea, reflectarea constantă asupra problemelor, aranjarea și menținerea unei ordine perfecte a lucrurilor în casă sau efectuarea acțiunilor rituale legate de activitățile zilnice (atingerea acelorași lucruri, mișcări repetitive, fără scop rațional și anxietate puternică dacă nu întâlnit).

Ce este constrângerea

Se exprimă printr-un impuls irezistibil de a face ceva, indiferent de consecințele și sensul său. Acest lucru obligă persoana afectată să efectueze un anumit gest (sau ritual mental) pentru a opri obsesia care o bântuie. Ritualurile psihice sunt acțiuni care au loc în interiorul capului nostru și nu au întotdeauna o expresie exterioară, ceea ce uneori îl liniștește pe cel care suferă că și-a păstrat stranietatea în secret.

Ce este o obsesie

Aceasta este o idee care este în mod constant înrădăcinată în gândirea noastră. Este un simptom care nu-l lasă pe cel care suferă în pace, îl obsedează. Obsesia este adesea ilogică și ciudată pentru proprietarul său, dar, din păcate, provoacă întotdeauna anxietate ridicată și este extrem de rezistentă la contracararea conștientă.

Obsesia și constrângerea sunt interconectate într-un cerc vicios care poate zdruncina viața tuturor. Primul semn pe care oamenii îl realizează este gândul (ideea sau sentimentul) obsesiv, aducând anxietate în viață și câștigând impuls dacă nu găsim o modalitate de a-i neutraliza. Majoritatea oamenilor găsesc o modalitate de a ușura gândul destul de inconștient și este de fapt o constrângere. Așa că se dovedește că am stins un foc cu benzină pentru că oprim anxietatea cu un ritual care ridică alte îndoieli. Acest lucru se repetă mai devreme sau mai târziu, iar mintea noastră subconștientă ajunge la metoda încercată și testată (gest sau acțiune compulsivă) pentru a elimina anxietatea etc., până când se dovedește că roata s-a răsucit și căpătă avânt.

Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă

TOC este o tulburare de anxietate care se caracterizează prin gânduri, acțiuni și sentimente obsesive recurente care necesită timp, provoacă suferințe semnificative sau interferează cu munca unei persoane, făcându-i să se simtă inferior și scăzând calitatea vieții.

Mulți nu se pot desprinde de un anumit gând (din fericire temporar) și știu câtă anxietate poate provoca o astfel de tendință, dar unii dintre ei nici măcar nu știu când apare un comportament repetitiv și ilogic. Pentru bolnavii de TOC, gândurile și rutinele persistente pot provoca probleme și suferințe extreme. Unii dintre ei nu bănuiesc că comportamentul și gândurile lor sunt iraționale și dăunătoare, ba chiar cred că ar trebui să clarifice altora „adevărurile pe care le-au văzut”. Dar chiar dacă cel care suferă știe că particularitatea sa nu este rațională și adevărată, el găsește se concentrează dificil pe lucruri care pot opri ciclul obsesiilor și constrângerilor.

Diagnosticul unei astfel de tulburări este pus doar de către un specialist dacă simptomele schimbă vizibil viața celui care suferă. Exemple sunt persoanele care petrec mai mult de o oră pe zi efectuând ritualuri de constrângere și care își deteriorează contactele sociale sau calitatea vieții din cauza anxietății.

Exemple frecvente de comportament compulsiv

Efectuați acțiuni numai la intervale sau modele specifice, cum ar fi scăldatul de un anumit număr de ori, atingerea unui obiect sau asigurarea faptului că ceva se află într-un anumit loc. Curățenie obligatorie, cum ar fi spălarea mâinilor, dezinfectarea sau curățarea maniacală. Obsesiv pentru stilul de păr definit și întreținerea pielii.

Persoanele fără TOC care se angajează în proceduri de rutină o fac din obișnuință, mai degrabă decât pentru a evita gândurile obsesive și anxietatea.

Pentru a ne identifica simptomele tulburătoare, după un act pe care l-am observat ca un semn tulburător, ne putem pune două întrebări simple:

  • "De ce fac asta și nu altceva?"
  • "Ce consecințe ar trebui să previn cu ea?"

Dacă astfel de întrebări apar în mod repetat și răspunsurile nu pot fi clasificate ca raționale, este cel mai rezonabil să consultați un specialist. Tulburarea obsesiv-compulsivă poate fi extrem de stresantă, dar cu o terapie adecvată efectele sale vor fi reduse semnificativ.