infecție

Infecțiile cu adenovirus sunt boli acute care apar cu polimorfism clinic și afectează de obicei tractul respirator superior, tractul gastro-intestinal, ochii și ganglionii limfatici.

Când infecție adenovurică, nespecificată, se observă diverse manifestări, dintre care unele sunt mai pronunțate, altele mai puțin frecvente.

Agenții cauzali ai bolii sunt adenovirusurile, care aparțin familiei Adenoviridae.

Studiile serologice din Bulgaria arată că cele mai frecvente dintre cele aproximativ 50 de serotipuri umane de adenovirusuri sunt tipurile 1, 2 și 5 (în aproximativ 30% din cazuri), în timp ce anticorpii împotriva tipurilor 4, 6, 7 și 14 se găsesc în aproximativ 20 % din cazuri. Tipurile 3, 8, 10, 12, 16, 17, 31, 38 și altele se găsesc mult mai rar.

Adenovirusurile sunt clasificate în 7 subgrupuri (de la A la G) în funcție de caracteristicile lor antigenice specifice și de potențialul oncogen. Replicarea adenovirusurilor este relativ mai puțin eficientă și în aproximativ 80-90% din cazuri nu se realizează formarea unei particule de virus infecțios matur.

Sursa infecției sunt persoanele bolnave care suferă de orice formă a bolii, precum și purtătorii sănătoși (nu au manifestări clinice vizibile de infecție).

Adenovirusurile care cauzează boli respiratorii sunt transmise cel mai adesea prin picături aeropurtate, precum și prin contactul cu obiecte și suprafețe contaminate.

Contactul direct se face prin contactul direct al unei persoane susceptibile cu mâinile contaminate ale unei persoane infectate. Igiena personală deficitară, cultura sănătății și conștientizarea contribuie la răspândirea rapidă a bolii în rândul anumitor populații de oameni.

Contactul indirect se face prin transmiterea agentului cauzal printr-un obiect infectat (tacâmuri, prosoape comune).

Adenovirusurile pot fi transmise și atunci când stropi de la o persoană infectată (tuse, strănut sau vorbire) ajung pe membranele mucoase ale nasului, gurii sau conjunctivei individului susceptibil.

Mecanismul de transmitere fecal-orală nu este exclus, deși este relativ rar.

Susceptibilitatea la adenovirusuri este mare, dar copiii se îmbolnăvesc mai des, iar infecția apare mai ales în lunile reci de iarnă.

Mai des procesul infecțios se dezvoltă la persoanele cu imunitate redusă ca urmare a bolilor cronice sau a utilizării prelungite a antibioticelor.

Odată ajunși în corp, adenovirusurile aderă la celulele situate pe mucoasa gazdei și încep să se înmulțească.

Virușii se caracterizează prin capacitatea epitelială, limfatică și organotropă și capacitatea de citoliză a celulelor.

Din membranele mucoase, virusul pătrunde în sânge și provoacă viremie. Se produc leziuni cu mai multe organe, afectând în principal ochii, căile respiratorii inferioare, gâtul, ficatul și ganglionii limfatici.

Perioada de incubație este în termen de cinci până la zece zile (de obicei o săptămână).

Formele clinice sunt diverse în funcție de structurile și sistemele afectate.

Bolile respiratorii adenovirale includ catarul respirator superior acut, febra faringoconjunctivală, sindromul asemănător cozii, pneumonie atipică.

La nou-născuți și persoanele cu imunodeficiență, adenovirusul este sever și poate fi fatal.

Persoanele cu imunodeficiență secundară, în special primitorii de măduvă osoasă și de transplant de organe, suferă de forme severe și fatale de infecție adenovirală, cum ar fi cistită hemoragică prelungită, encefalită, nefrită, care se termină adesea cu insuficiență renală acută, enterită cu hemoragie hemoragică hemoragică până la insuficiență respiratorie acută.

Infecțiile cu adenovirus vin sub diferite forme:

Diagnosticul la pacienții cu infecție adenovirală, nespecificată, pe baza datelor epidemiologice și clinice. O interogare detaliată a pacientului este posibilă pentru eventuale contacte cu persoanele bolnave, precum și un examen clinic amănunțit pentru a stabili constatările fizice caracteristice stării.

Pentru un diagnostic complet, se efectuează teste virologice pentru a izola agentul cauzal. Se iau secreții nazale, secreții conjunctivale, probe fecale, sânge și urină.

Diagnosticul serologic este răspândit și adesea utilizat. Infecția este considerată a fi dovedită printr-o creștere de patru ori a titrului anticorpilor corespunzători.

Tratamentul este etiologic cu medicamente antivirale, precum și cu interferon alfa uman. În prezența unei infecții bacteriene secundare, este adecvat să se utilizeze antibiotice după efectuarea unei antibiograme.

Se utilizează analgezice simptomatice, agenți antiinflamatori și antipiretice.