Imunodeficiența (sau deficiența imunitară) este o afecțiune în care capacitatea sistemului imunitar de a combate bolile infecțioase și procesele neoplazice este compromisă sau complet absentă. Există două grupuri principale de imunodeficiențe:

microbiologia

  1. Imunodeficiențe primare - deficiențe de celule B, deficiențe selective de imunoglobulină A, deficiențe de celule T, deficiențe combinate de celule T și B, deficiență de complement, deficiență de fagocitoză.
  2. Imunodeficiențe secundare - SIDA, deficiențe de nutrienți sau obezitate.

Bolile imunodeficienței primare rezultă din defecte ale celulelor imune, inclusiv celulele T, componentele complementului și fagocitele. Tulburarea primară de imunodeficiență (PID) se referă la un grup eterogen de peste 130 de boli care rezultă din defecte în dezvoltarea și/sau funcționarea sistemului imunitar. PID includ tulburări ale imunității dobândite (celule T, celule B sau deficiențe imune combinate) sau imunitate înnăscută (de exemplu, tulburări de fagocitoză sau complement). Prezentarea clinică a PID este foarte variabilă, cu toate acestea, majoritatea tulburărilor implică o susceptibilitate crescută la procesele infecțioase.

Încălcări ale imunității dobândite

Limfocitele T și B sunt celulele primare ale sistemului imunitar adaptativ. Celulele B mediază producția de anticorpi și, prin urmare, joacă un rol major în imunitatea (umorală) mediată de anticorpi. Celulele T controlează răspunsurile imune mediate de celule. Defectele care apar în fiecare etapă a dezvoltării, diferențierii și maturării celulelor T duc la tulburări de imunodeficiență a celulelor T, în timp ce defectele asociate cu dezvoltarea celulei B și/sau maturizarea conduc la tulburări ale celulelor B (deficit de anticorpi). Deoarece producția de anticorpi mediați de B necesită funcția intactă a celulelor T, majoritatea defectelor celulelor T duc la tulburări combinate și deficiență imunitară.

Tulburări ale imunității imune

Răspunsurile imune înnăscute sunt prima linie de apărare împotriva microorganismelor potențial patogene. Recunoașterea adecvată a amenințărilor și inducerea cascadei inflamatorii sunt pași esențiali în îndepărtarea acestor organisme din corp. Eșecul sistemului imunitar înnăscut de a identifica agenții patogeni încetinește inducerea unui răspuns imun. Numeroase celule și proteine ​​sunt implicate în răspunsul imun înnăscut, inclusiv fagocite (neutrofile și macrofage), celule dendritice și proteine ​​complementare. Fagocitele sunt în principal responsabile de fagocitoză (procesul prin care celulele ingeră și elimină agenții patogeni invadatori), motiv pentru care incapacitatea de a efectua procesul de fagocitoză permite microorganismelor patogene să se înmulțească liber în organismul gazdă.

Celule T și imunodeficiențe combinate

Manifestările clinice ale tulburărilor celulelor T și ale imunodeficiențelor combinate variază în funcție de defectul specific de bază în răspunsul imunitar dobândit. Pacienții cu defecte specifice ale celulelor T pot avea limfopenie (niveluri anormal de scăzute de limfocite) și neutropenie (au niveluri de neutrofile anormal de scăzute). În cele mai severe forme de imunodeficiență combinată (cunoscută și sub numele de deficiență imunitară combinată severă (SCID)), există o lipsă de celule T funcționale și de funcții imune. Aceste tulburări sunt rare și absența celulelor T, dar prezența celulelor B este de obicei observată.

Imunodeficiențe ale celulelor B

Tulburările limfocitelor B (deficit de anticorpi) sunt cel mai frecvent tip de imunodeficiență, reprezentând aproximativ 50% din toate PID. Acestea includ un grup eterogen de tulburări caracterizate prin susceptibilitate crescută la infecții respiratorii, în special Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenzae.

Pacienții au, de obicei, vârsta de 6 luni cu infecții pulmonare recurente și adesea severe, cum ar fi otita medie, sinuzita și pneumonia. Diareea, oboseala, manifestările autoimune (în special citopenii autoimune) sunt, de asemenea, frecvente. Pacienții cu deficit umoral au adesea niveluri serice scăzute sau absente de imunoglobuline, dar pot prezenta, de asemenea, niveluri serice normale sau crescute de imunoglobuline cu funcție anormală. Până în prezent au fost identificate peste 20 de tulburări de deficit de anticorpi, dar multe rămân nedetectate. Tulburările tipice care intră în această categorie includ:

  • Agamaglobulinemie legată de X (XLA, cunoscută și sub numele de agamaglobulinemie a lui Bruton);
  • deficit imun variabil general (CVID);
  • deficit selectiv de IgA.

Testarea diagnosticului include adesea teste pentru proliferarea limfocitelor, citometrie în flux, măsurarea nivelurilor serice de imunoglobulină (Ig), evaluarea titrilor de anticorpi specifici serici ca răspuns la antigenii vaccinului, teste funcționale neutrofile, teste de stimulare a răspunsurilor citokinice și studii ale complexelor. Terapia de substituție a Ig este baza terapiei pentru tulburările celulelor B și este, de asemenea, un tratament de susținere important pentru mulți pacienți cu tulburări de imunodeficiență combinate.

Imunodeficiențele secundare sunt mult mai frecvente decât imunodeficiențele primare. Imunodeficiențele secundare sunt rezultatul mai multor factori care pot afecta o gazdă cu un sistem imunitar primar normal. Aceste deficiențe imune se manifestă clinic printr-o incidență crescută sau complicații neobișnuite ale infecțiilor frecvente și uneori prin apariția infecțiilor oportuniste. Imunodeficiențele secundare au un spectru larg de prezentare, de exemplu, deficiența imunitară indusă de utilizarea corticosteroizilor și a altor medicamente imunosupresoare depinde de doza utilizată. SIDA este cel mai cunoscut deficit imun secundar, în mare parte datorită prevalenței sale și a mortalității ridicate. Cu toate acestea, cel mai frecvent deficit imun la nivel mondial este rezultatul malnutriției severe, care afectează atât imunitatea înnăscută, cât și cea adaptativă.

Secundarul deficit imunitar poate fi cauzată de medicamente, inclusiv steroizi, ciclofosfamidă, azatioprină, micofenolat, metotrexat, leflunomidă, ciclosporină și rapamicină, care afectează funcțiile limfocitelor T și B. Infecțiile virale pot provoca deficit imunitar. De exemplu, virusul HIV provoacă SIDA, care afectează în principal celulele T CD4 + și reduce răspunsurile imune celulare.

Malnutriția este cauza deficienței secundare, de exemplu o reducere a lipsei de aport de proteine ​​afectează imunitatea mediată celular și fagocitoza, absorbția microorganismelor este intactă, dar capacitatea celulelor fagocitice de a ucide organismele intracelulare este afectată. Malnutriția poate rezulta dintr-un proces neoplazic, arsuri, boli renale cronice, traume multiple și infecții cronice. Deficitul de zinc și fier are o varietate de efecte asupra imunității, inclusiv o reducere a hipersensibilității întârziate a pielii. Suplimentele vitaminice (B6 și B12), seleniul și cuprul sunt, de asemenea, importante pentru funcționarea normală a sistemului imunitar. Alte molecule majore au prezentat roluri specifice în sistemul imunitar, de exemplu, vitamina D este necesară pentru activitatea macrofagelor împotriva agenților patogeni intracelulari. Diverse tulburări hormonale și metabolice pot duce la deficit imunitar, inclusiv anemie, hipotiroidism, diabet și hipoglicemie. Corectarea deficiențelor nutriționale duce adesea la dizolvarea acestor defecte imunologice.