osteomului

Osteomul este o leziune osteogenă benignă caracterizată prin proliferarea unui os cortical compact, lamelar. Se prezintă ca o masă exofitică, care apare de obicei din oasele craniului și ale sinusurilor paranasale. Pe clavicula, pelvis și oase tubulare se pot dezvolta osteoame mari. Unii cercetători consideră că osteomul este un adevărat neoplasm, în timp ce alții îl clasifică ca o anomalie a dezvoltării.

Motivul pentru care osteom este incert, dar teoriile general acceptate sugerează cauze embriologice, traumatice sau infecțioase. Osteomele se găsesc și în sindromul Gardner.

Osteomul apare aproape exclusiv în cap și gât, rareori se dezvoltă în altă parte. Frecvența raportată variază considerabil în funcție de populația studiată, variind de la 0,002% la pacienții care frecventează o clinică de otorinolaringologie la 3% la pacienții cu boală inflamatorie sinonazală. Frecvența adevărată este necunoscută, deoarece doar aproximativ 10% din osteoame sunt simptomatice.

Osteomele sunt diagnosticate cel mai adesea în deceniile a doua până la a patra din viață, deoarece nu sunt neobișnuite în primul deceniu. Vârsta medie a pacientului variază de la 25 la 35 de ani. Osteomele sinusurilor paranasale sunt mai frecvente la bărbați.

Cele mai comune locuri de origine sunt sinusurile paranasale, cu sinusurile frontale și sinusurile etmoidale, maxilare și sfenoide, participând în ordinea descrescătoare a frecvenței. Osteoamele apar și din interiorul sau din exteriorul craniului, în special din mandibulă. Osteoamele extrascheletice apar în mucoasa bucală, limba și cavitatea nazală. Dar acestea nu sunt neoplasme reale și se numesc isritomi.

Osteomele sunt mase osoase unice expansive care apar preferențial de la suprafața periostului, unde baza se contopiește cu osul cortical subiacent. Într-un caz, există o fuziune focală cu suprafața rădăcinii dintelui. Osteomele sunt de obicei nodulare, bine definite, și sciatice sau pediculoase, cu un contur neted. Pot ajunge la dimensiuni mari, cu un osteom paranasal care se pare că atinge diametrul maxim de 26 de centimetri. Osul care produce osteomul devine anormal de dens, iar spațiile intratrabeculare pot conține țesut de măduvă osoasă. Acest țesut al măduvei osoase nu este adiacent cu cel al osului părinte (spre deosebire de cel al osteocondromului).

Sinusul paranasal sau osteoamele nazale se pot extinde în cavitatea bucală. Alte leziuni asociate cu osteoamele paranasale includ deplasarea și/sau resorbția dinților adiacenți, deformarea feței, deviația septului nazal, curbura coloanei vertebrale, ruperea țesutului septal între sinusuri.

Structura histologică a osteom are o structură a țesutului osos normal, dar grinzile osoase au o locație incorectă. Tumora poate avea o densitate diferită, care este determinată de raportul dintre cusăturile osoase mărite și spațiile măduvei osoase. Osteoamele compacte, la examenul microscopic, constau din os lamelar matur. Nu au canale havers și nici componente fibroase (Figura 1). Osteomele trabeculare sunt compuse din os trabecular cu elemente hematopoietice înconjurate de os cortical. Ele pot fi găsite central sau periferic în os.

Osteomul osteoid este o tumoare osteoblastică benignă care a fost descrisă pentru prima dată în 1930 de Bergstrand. Osteoamele osteoide sunt de obicei mai mici de 1,5-2 centimetri și se caracterizează printr-un focus bogat în osteoid în țesutul conjunctiv vascular foarte slab. Focalizarea este bine marcată și poate conține o cantitate variabilă de calcificare. Există o zonă de os sclerotic, dar altfel normal în jurul său.

Osteomul osteoid poate apărea oriunde și poate include fie un singur os, fie mai multe oase. S-a raportat că osteomul osteoid apare în cortexul osos lung în 80-90% din cazuri. Au fost raportate și zone epifizare și metafizare ale oaselor mici și mari ale scheletelor axiale și apendiculare, în special ale femurului, tibiei și humerusului.

Extremitățile inferioare sunt cele mai frecvente locuri ale osteoamelor osteide. În două treimi din cazuri, femurul este afectat, în special zona intertrochanterică sau intracapsulară a articulației șoldului. Partea diafizară a tibiei și a humerusului sunt alte locuri comune.

Alte zone care pot fi incluse sunt brațul, astragalul, piciorul și articulațiile. Osteoamele osteoide ale mâinii și încheieturii mâinii sunt rare, afectând cel mai frecvent falangele și ducând adesea la caracteristici clinice și radiologice atipice. Constatările sunt similare cu cele ale tumorilor care implică piciorul și glezna. Osteomul osteoid intravascular apare în 10% din cazuri și poate include femurul, cotul și glezna.

Este discutabil dacă fiziopatologia osteomului osteoid este neoplazică sau inflamatorie. Prezența componentelor celulare și trabeculare atipice susține opinia că osteomul osteoid este o neoplazie. Cu toate acestea, dimensiunea relativ mică a leziunii, natura sa autolimitată și prezența particulelor virale intracelulare (așa cum se observă prin microscopie electronică) pot sugera un proces inflamator.

Diagnosticul de osteoid osteom poate fi confirmat doar prin examen patologic. Histologic, constă de obicei dintr-o porțiune centrală discretă, de obicei mai mică de 1 centimetru, cu scleroză periferică difuză. Focalizarea osteoidă este de obicei o cavitate separată, bine definită, înconjurată de os reactiv dens, cu grosime variabilă. De obicei are culoarea roșu vișiniu și poate fi îndepărtat din osul reactiv din jur.

La evaluarea microscopică, leziunea (Figura 2) constă de obicei dintr-o masă de țesut osteoid neuniform care se află într-o stromă foarte vasculară a țesutului conjunctiv care conține celule osteoblaste. Se compune dintr-un osteoid neuniform și o matrice calcificată căptușită cu osteoblaste și osteoclaste complete, cu o stromă bine vascularizată.

Aspectul microscopic al osteomului osteoid poate varia în funcție de gradul de maturitate (Figura 3). În stadiul inițial al bolii, proliferarea are loc în osteoblaste și în structura stromală a celulelor stem cu o nouă formare osoasă nouă. În stadiul intermediar, apar pete osteide calcificate între celulele stromale neoplazice. Stadiul matur se manifestă prin trabecule osoase atipice strânse, cu vascularizație și stromă reduse.