tratamentul

Fibroamele uterine sunt tumori benigne care implică cel mai adesea miometrul (țesutul muscular). Boala se caracterizează printr-o incidență ridicată, care apare până la 50% la femeile de peste 30 de ani.

Cea mai mare frecvență este la vârsta de aproximativ 40 de ani, iar după debutul menopauzei afecțiunea prezintă o dezvoltare inversă (regresie) din motive hormonale.

Principalii factori de risc pentru boală sunt:

  • predispoziție genetică: prezența unei rude de gradul I cu fibrom crește riscul de mai multe ori
  • Afiliere rasială: Oamenii negri se îmbolnăvesc de până la trei ori mai des, dezvoltând starea la o vârstă mai fragedă
  • dezechilibru hormonal
  • factori mai puțin importanți: vârsta la prima menstruație, stres, nutriție nesănătoasă și slabă, obezitate

La un procent mare de femei, boala este asimptomatică și poate fi diagnosticată prin examinare profilactică aleatorie.

Semnele clinice posibile ale fibroamelor uterine sunt modificări ale ciclului menstrual, de obicei sângerări abundente în timpul ciclului sau în afara ciclului, sângerări abundente după menopauză, dureri lombare, tulburări disurice (dorință frecventă de a urina atunci când strângeți vezica de la fibroame), disformom și greutate în zona pelviană, constipație (la apăsarea pe rect).

Pe măsură ce procesul progresează, formarea crește în dimensiune și poate semăna cu o sarcină avansată (a șasea sau a noua lună).

Informații detaliate despre diferitele forme ale bolii, tabloul clinic și diagnosticul procesului pot fi găsite la:

  • secțiunea Probleme de sănătate: fibroame
  • Secția de boli: leiomiom uterin

La diagnosticarea bolii, este necesar să se determine severitatea procesului și necesitatea acestuia tratamentul fibroamelor uterine.

Abordarea terapeutică este determinată individual, iar în forme ușoare sunt preferate medicamentele și abordarea conservatoare. Pe măsură ce procesul progresează, dimensiunea semnificativă a fibromului, riscul de transformare malignă și lipsa efectului metodelor de tratament non-chirurgicale, se recomandă terapia chirurgicală.

1. Terapia medicamentoasă pentru fibromul uterin

Se utilizează diferite medicamente, în funcție de afecțiune, folosind agenți hemostatici, antiinflamatoare sau medicamente care reduc dimensiunea fibroamelor.

Următoarele grupuri aparțin medicamentelor care ameliorează simptomele:

  • Contraceptive

Utilizarea lor îmbunătățește semnificativ starea femeilor prin reducerea volumului de sângerare. Se folosesc contraceptive orale sau DIU. Sistemul de livrare a medicamentului intrauterin levonorgestrel este implantat în uter și asigură niveluri constante de levonorgestrel, care la rândul său previne creșterea mucoasei uterului și sângerările abundente.

Contraceptivele orale reduc, de asemenea, sângerările și ameliorează simptomele, principalele efecte secundare ale utilizării acestora fiind cefaleea, acneea, neregulile menstruale și sensibilitatea sânilor.

Noretisterona este un contraceptiv hormonal, un progesteron puternic cu efect pronunțat asupra endometrului. Se utilizează cu precauție la pacienții cu diabet zaharat, leziuni hepatice și neoplasme maligne. Poate provoca reacții alergice, sângerări uterine, erupții cutanate, tulburări vizuale.

Cel mai frecvent membru al acestui grup farmacologic mare este ibuprofenul și luat odată cu debutul menstruației poate ameliora sângerarea acționând pentru a reduce producția de prostaglandine. Unii autori contestă ipoteza acestui posibil efect, subliniind eficacitatea acestuia doar în raport cu sindromul durerii.

Ibuprofenul are un efect pronunțat antiinflamator, analgezic (analgezic) și antipiretic și este potrivit pentru terapia simptomatică pe termen scurt. Utilizarea prelungită prezintă riscul de afectare gastro-intestinală, reacții alergice și deteriorarea sistemului urinar. Utilizarea concomitentă cu aspirină, antihipertensive, anticoagulante și antiplachete prezintă riscuri semnificative de efecte toxice.

Agenții antihemoragici sunt un grup mare folosit pentru a trata sau preveni hemoragiile care acționează prin diferite mecanisme. Antifibrinoliticele sunt utilizate în principal pentru a suprima activitatea crescută a sistemului fibrinolitic.

Cele mai frecvent utilizate preparate sunt acidul tranexamic, acidul aminocaproic, acidul aminometilbenzoic, administrat oral sau parenteral. Poate provoca greață și vărsături, disconfort la nivelul stomacului, diaree, leziuni ale sistemului cardiovascular.

Utilizarea lor este recomandată în special în scopuri profilactice în prezența sângerărilor abundente frecvente și a unui risc ridicat de apariție a anemiei. Sunt preferate suplimentele multivitaminice care conțin suficiente vitamine liposolubile și solubile în apă, necesare pentru menținerea și evoluția normală a multor procese fiziologice.

Există un grup de medicamente eficiente pentru reducerea dimensiunii fibroamelor și a fibroamelor, care sunt din ce în ce mai utilizate în practica clinică modernă.

Aceștia sunt agoniști hormonali care eliberează gonadotropină, care sunt analogii lor.

Hormonul care eliberează gonadotropina reglează secreția de hormoni foliculostimulatori (FSH) și luteinizatori (LH). La rândul lor, acestea stimulează secreția de progesteron, estrogen și testosteron.

Acțiunea lor principală implică eliberarea unor cantități mici de estrogen, ducând la micșorarea fibromului. Acestea sunt administrate parenteral, în cure de scurtă durată (nu mai mult de 6 luni), iar după întreruperea tratamentului este necesar să se monitorizeze starea pacienților, deoarece fibromul poate reveni la dimensiunea inițială.

Utilizarea analogilor hormonilor care eliberează gonadotropina este asociată cu dezvoltarea unui număr de efecte secundare asemănătoare simptomelor menopauzei, cum ar fi bufeurile, uscăciunea vaginală, transpirația crescută.

Există rezultate contradictorii cu privire la utilizarea danazolului ca mijloc de reducere a dimensiunii fibromului uterin. Este o antigonadotropină care suprimă acțiunea hormonilor gonadotropi, care este potrivită pentru diferite boli ginecologice, cum ar fi endometrioza, neoplasmele benigne ale sânului, fibroamele.

Este necesară o ajustare atentă a dozei pentru a reduce riscul de reacții adverse (seboree, acnee, creștere în greutate, creștere a părului, iritabilitate).

2. Proceduri minim invazive pentru tratamentul fibroamelor

Scopul principal al acestor metode pentru tratamentul fibroamelor uterine este îndepărtarea bolii fără intervenție chirurgicală. Acestea sunt recomandate pentru formele ușoare până la moderate ale bolii, precum și pentru pacienții la care terapia medicamentoasă nu a dat rezultatele scontate.

Următoarele proceduri sunt cele mai frecvent utilizate:

  • Embolizarea arterei uterine: constă în blocarea vaselor care furnizează sânge fibromului și este adecvată pentru formațiuni mai mari
  • Ablația endometrială: constă în îndepărtarea mucoasei uterului, utilizată pentru a reduce riscul de sângerare severă și pentru tratamentul fibroamelor mici
  • Rezecția histeroscopică a miomului (miomectomie histeroscopică): procedura este adecvată în special în prezența miomelor submucoase mici și este recomandată femeilor care planifică o sarcină, deoarece nu reduce șansele de sarcină, spre deosebire de alte proceduri
  • Miomectomie laparoscopică: îndepărtarea mioamelor fără îndepărtarea uterului, procedura se caracterizează prin precizie și securitate ridicată
  • Ecografie focalizată de intensitate ridicată: o metodă inovatoare și neinvazivă care constă în direcționarea precisă a unei cantități mari de energie către punctele dorite, întrucât riscurile și beneficiile pe termen lung pentru organism sunt în curs de cercetare aprofundată

3. Metode chirurgicale de tratament al fibroamelor

La fibromele mari, care duc la simptome severe și la pacienții care pun viața în pericol, precum și în absența efectului după aplicarea procedurilor sau medicamentelor minim invazive, se recomandă efectuarea miomectomiei sau histerectomiei.

Miomectomia este o procedură în care miomele sunt îndepărtate păstrând în același timp integritatea uterului.

Această metodă este potrivită pentru femeile aflate la vârsta fertilă și, conform diverselor studii, sarcina este posibilă după trei până la șase luni după procedură. Riscul de reapariție în decurs de zece ani este de 25%.

Histerectomia este îndepărtarea fibroamelor împreună cu uterul și este singura metodă definitivă de tratament în care nu există riscul reapariției bolii și care este utilizată ca ultimă soluție după eșecul altor metode de tratament.

Această metodă este recomandată pentru fibromele mari și sângerările abundente la femeile care nu intenționează o sarcină. Îndepărtarea uterului (și a ovarelor) poate duce la menopauză timpurie și scăderea libidoului, iar procedura în sine prezintă și riscuri de complicații.

4. Metode alternative de terapie pentru fibromul uterin

Aceste metode sunt extrem de controversate din cauza lipsei de dovezi științifice pentru eficacitatea lor, dar sunt totuși recomandate de multe surse, inclusiv de profesioniștii din domeniul medical.

Utilizarea fitopreparărilor și a diverselor infuzii de plante este necesară pentru a consulta un medic, deoarece automedicația poate avea un efect advers.

A câștigat popularitate pentru tratamentul fibroamelor uterine sunt următoarele surse de plante, adesea utilizate în diverse combinații:

Informații detaliate pot fi găsite la:

Fibroamele sunt o boală insidioasă, adesea cu un curs insidios, motiv pentru care vigilența pacientului este crucială pentru diagnosticarea și tratamentul în timp util al afecțiunii.

Examinările ginecologice preventive regulate sunt cele mai bune mijloace de prevenire, care vă pot salva o mulțime de surprize neplăcute pe termen lung.

Nu întârziați vizita la medic, deoarece odată cu progresia bolii pot apărea complicații de severitate variabilă, cum ar fi anemie, comprimarea organelor și structurilor adiacente, torsiunea miomului, infecții.

Rețineți că fibromele pot provoca infertilitate și incapacitatea de a concepe, iar îndepărtarea în timp util (cu metode adecvate) crește semnificativ șansele de a produce descendenți.